Directorul Serviciului de Telecomunicații Speciale a demisionat, precizând însă că demisia nu a fost depusă ca urmare a existenței unei sincope, inadvertențe sau ca umare a celei mai mici umbre de vinovăție în exercitarea funcției de preluare și localizare a apelurilor de urgență 112 de către STS, a neglijenței sale în serviciu, a tratării superficiale sau a neasumării responsabilităților care privesc datoria sa și a tuturor angajaților de a garanta funcționarea continuă a serviciilor speciale, de cooperare și a celor pe linia 112.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a prezentat, duminică, mai multe măsuri legate de modificarea legislației în privința apelurilor la 112, printre cele discutate aflându-se promovarea unei aplicații STS, care există deja, localizarea persoanei care sună la numărul unic de urgență, după ce aceasta și-a dat consimțământul privind accesul la datele sale personale. De asemenea, comisia a discutat și despre faptul că anumite cartele neidentificabile îngreunează identificarea persoanei în unele apeluri de urgență, dar și îmbunătățirea procedurilor de gestionare a apelurilor pentru situații de urgență deosebite, cum ar fi cele legate de răpiri.